„Eu pomenesc numele tuturor celor ce au venit să îmi vorbească. Mă rog pentru toți, bărbați, femei, copii, părinți și rude. Apoi Îl rog pe Dumnezeu să se milostivească și să îi ajute pe toți cei care au venit la mine sau care mi-au vorbit, dar ale căror nume nu mi le mai amintesc. Pomenirea lor îmi ia mult timp, dar am credința şi încrederea deplină că Dumnezeu mă aude.
"
P. Porfirie 



Părintele Porfirie (1906 –1991) a trăit  în Grecia ca Ieromonah (preot – călugăr) la Muntele Athos și apoi la biserica unei policlinici din Athena. A primit multe daruri de la Dumnezeu, cu care a ajutat și ajută mulți oameni. I se spunea „Bunicuțul".